“Temperati-va (a)plauzibilitatile”

A.V.

Blogul d-lui Rafael Udriste publica un articol de saptamina trecuta al lui Andrei Plesu, “Cine a scris Biblia.” Daca problema “autorlâcului” Bibliei cere intr-adevar “fineturi” de eruditie, atunci cum poate un pravoslavnic “baut” sa stie sa bine-cuvânte asa ceva (o fi auzit de la “parohul” lui; sau poate o fi citit o carte)? Dl. Plesu se “blibâieste” biblic si rateaza magistral referatul—un om care “pare nitel baut” dar care rosteste Adevar ar fi fost nimerit sa fie pus in contextul Faptelor Apostolilor, mai degraba decit al bunului samaritean din Evanghelii (a lui Luca, x, 25-37). Acolo, in cap. ii, apostolii primesc Duhul Sfint la Rusalii si vorbirea lor, inteleasa in propria ei limba de fiecare dintre natiile prezente, este interpretata de unii care, asemenea oarecum d-lui Plesu, “stateau p-aproape”, ca fiind betie, “si sa mira toti si sa ciudiia, unul catra altul zicind: ‘Ce va sa fie aceasta?’ Iara altii batjocurind zicea ca de must sint plini…” Poate ca Plesu nu a intentionat sa “batjocureasca” dar ar fi putut sa lase “amutitorul” reportaj TV sa-i amuteasca si tastatura mai ales in Saptamina Patimilor—daca tacea, mai putin “smochinit” raminea… (Luca, xiii, 6-9)

Mai mult, a face inferente plausibile (desi foloseste termenul in mod sarcastic, Plesu ar trebui sa stie pentru ca, nu-i asa, este un dat faptul ca dinsul poseda numitele “fineturi”) este nici mai mult nici mai putin decit o metoda epistemologica cel putin de la Kant incoace: “all holding-to-be-true based on grounds concerning which we do not investigate whether they contain a large or a small degree of truth is plausibility”, *Lectures on Logic*, vi.155, avind proponenti recenti in Ramsey, de Finetti (probabilitate subiectiva), etc. De exemplu, pe C.S. Peirce l-au interesat mai ales cazurile in care este imposibil ca analiza unei situatii sa poata genera conoastere exacta sau perfecta, cazuri avind deci reverberatii in logica modala. Poate ca acestia insa nu se predau la Heidelberg, cine stie, desi patronul institutiei, Sf. Ap. Petru, ar privi poate cu indoiala povirnirile critice si fortate ale anumitor fosti studenti la adresa “levitilor.” O fi oare “plauzibila” o conectie intre Denia zilei de luni, a smochinului neroditor, si actul publicarii de catre dl. Plesu in ziua de marti din Saptamina Patimilor?[1] Nu-i convin autorului poate inferentele prahovenilor, dar ca argument epistemologic ei au actionat rational, filozofic chiar. Un “fin” ar intrezari chestiile astea.

Acum, de ce intervievatii nu au investigat aceasta intrebare in asa fel incit sa obtina un grad mai mare de plauzibilitate, ceea ce este indiscutabil de dorit, nu stie dar se da cu parerea ca e din cauza unui “fals spiritual intretinut de mai multe institutii”—o inferenta care, deci, nu are acoperire in articol. Daca traditiile si motivele de mindrie ale romanului sint nedemne de cei “fini”, atunci ne intrebam cum reactioneaza dl. Plesu la fascinatia omenirii cu nunta Printului William cu Cate Middleton, reflectind (ce a mai ramas din[2]) traditia monarhica a batrinului Albion. O fi si asta o “natânga indoctrinare” de un amutitor rasunet mondial.

[1] “Să nu te ajungă, suflete, vina smochinului, ci te nevoieşte să rodeşti roade bune din brazdele inimii, aducându-le lui Hristos Făcătorului tău, în pocăinţă,” (Denia de luni in Saptamina Patimilor (duminica seara))

[2] “Something Old, Something New: A refreshing day of nearly unadulterated –and unapologetic–British tradition,” The Wall Street Journal, 3 May 2011, p. 13

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.