Economia specifica

Comentariu la articolul “Cine conduce Romania? Frica!” al lui Adrian Nastase:

“Dar bine mai stii sa cinti calule–cine te-a invatat? Bataia!…” (Divertis, “Fat-Frumos, Praslea cel Voinic si Calul”, *Asa ceva nu exista*, 199?)

…sau calul ar putea raspunde: “Frica!”–ii face pe oameni sa le cinte unora in struna. Ca sentiment, are destula putere sa controleze omul si societatea dupa cum am mai vazut noi pe pielea proprie–dar solutia trebuie prezentata cu mai mult decit inca o prescurtare-de-trei-litere (PTL) oricit de potrivit ar fi acest fapt dpdv al publicitatii. Partidul sau doctrina politica, ca valori instrumentale, se situeaza destul de jos relativ la alte concepte politice precum stat, patrie, natiune, etc., si care impun anumite datorii politicianului (cf. eticii politice a lui Mihail Manoilescu). Unele constituie valori finale (patrie, natiune, etc.), altele instrumentale, mijloace (stat, partid, etc.). Or acestea din urma nu pot straluci decit daca sint straluminate de cele dintii (“precum luna de soare”). Cu toate astea, forta institutionala concreta a instrumentelor obliga de obicei mult mai stringent si imediat decit legitimitatea valorilor finale lasata numai la cumpanirea constiintei politicianului. Poate ca argumentul pentru schimbari ar trebui purtat la nivelele superioare ale ierarhiei valorilor etice finale; si probabil ca aici de fapt se interpune astazi corectitudinea politica de care amintiti. In plus, economic vorbind, o tara este respectata daca se situeaza pe o pozitie economica solida cu care isi poate sustine politicile.

Apropos de Manoilescu: urmarea acelasi scop atunci cind, in concert cu alte voci cerind dezvoltarea (i.e., industrializarea) tarilor lor in mod independent de puterile economice ale vremii, a construit un model de ghidare si esalonare al industrializarii Romaniei si tarilor ca ea in prima jumatate a sec. XX. A stabilit in mod teoretic formal notiunea de acum bine stiuta a schimbului inegal ca diferita atit de cantitatea de munca incorporata in produse cit si de avantajele comparative de cost (Ricardo, respectiv Smith). Industrializarea Romaniei a avut success daca prin aceasta intelegem cresterea produsului national brut (cu toate rezervele bine stiute asupra adecvarii acestuia ca “unitate de masura” a dezvoltarii economice): conform unor date folosite, printre altii, de Camera Lorzilor din Marea Britanie, in perioada 1950-1989, produsul brut al Romaniei a crescut in medie cu 4.1% pe an. Pentru constrast, SUA a crescut cu 3.6% anual in aceeasi perioada iar Europa de vest cu 3.8%. Deci industrializarea “merge” (v. si o perspectiva istorica a [dez]industrializarii)–se poate, am mai facut-o, cu multa durere, efort, nedreptati, sacrificiu si putem deci fi numai revoltati la expresii de genul “gramada de fiare vechi;” poate o [re]facem acum in mod…”capitalist,” ca sa zicem asa. Dezindustrializarea poate insemna dependenta de altii, secatuire a izvoarelor economice, “sarac in tara saraca”, zicea Eminescu din perspectiva valorilor finale neam si patrie.

Nu e perfecta teoria lui MM, vor spune unii, sau “e prea simpla” sau “nu e suficient de simpla,” etc., etc.–dar nici o teorie nu este, pentru ca o teorie incearca sa formalizeze aspectele lumii reale. Incercind sa creeze o teorie pur economica, de exemplu, MM foloseste ipoteza de lucru ca sursa capitalului nu are importanta (cu siguranta ca pe linga Romania, Grecia [1] si Italia [2] sint, in zilele noastre, de alta parere)–ipoteze si procedee similare, insa, foloseste si nobelistul Modigliani care impreuna cu Miller a emis propozitiile lor I si II despre irelevanta structurii capitalului firmei, ambele esentiale teoriei moderne standard a firmei si finantelor; iar ideea unui concept teoretic ca baza…virtuala pentru stabilirea unui reper ideilor se regaseste de exemplu in  constructul cunoscut drept “teorema” altui nobelist, Coase, care aseaza, ex hypothesi, costurile asociate tranzactionarii de externalitati (negative) la zero.

Ideea este deci ca MM constituie un punct de plecare romanesc si perfect valid pentru economia romaneasca (desi a avut aplicatii mai largi, e.g., in America de Sud). Si desi el nu reuseste sa vada disponibilitatea resurselor naturale (minerale, in particular) ca un element limitativ, de exemplu–o chestiune destul de obisnuita la vremea respectiva cind numai munca si capitalul intrau in consideratie–avem un pas inainte stralucit in lucrarile lui N. Georgescu-Roegen in legatura cu legea entropiei, procesul economic si procesul de dezvoltare economica. NG-R prezinta astfel o viziune solida si in problema agriculturii semnalind, printre altele, ca, pe de o parte, toate tarile devenite puteri economice s-au bazat pe o agricultura bine pusa la punct si, pe de alta, ca nici o tara nu pare a se fi dezvoltat economic vreodata bazindu-se numai pe comert. E poate timpul sa restabilim notiunea de economie politica. Politica economica, ca tactica, desprinsa de economia politica, ca strategie, e oarba. Construirea unui program economic precum incerca USL este necesar–va trebui sa fie de profil romanesc si gindit romaneste daca e sa aiba succes la romani.

Const –

[1] ***, “Pressure Builds on Greece to Name New Leader,” The Wall Street Journal, 9 Nov. 2011, http://online.wsj.com/article/SB10001424052970204358004577027571511152722.html

[2] R. Barley, “Italy’s Battle For Market Access,” The Wall Street Journal, 9 Nov. 2011, http://online.wsj.com/article/SB10001424052970204224604577027862871479828.html

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

3 Responses to Economia specifica

  1. Legat de creşterea PNB-ului României între anii 1950-1989, chiar dacă PNB-ul nostru a fost mai mare decât al unor ţări dezvoltate din Vest, nu înseamnă neapărat că industrializarea petrecută la noi a fost principalul motiv. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că exista un decalaj serios între economia României şi cele ale ţărilor dezvoltate, adică România ,,avea de unde să crească”, pe când de la un anumit nivel de dezvoltare, rata de creştere încetineşte adeseori natural. Pe urmă aş mai adăuga că, dezindustrializarea nu cred că aduce neapărat efecte proaste, atât timp cât renunţarea la o parte din industrie este compensată prin dezvoltarea altor ramuri economice, iar trecerea nu este realizată brusc, artificial. Pentru că practic, ţara a trecut în comunism printr-o perioadă de industrializare forţată şi acum trece (sper să nu exagerez) printr-o dezindustrializare la fel de forţată, procese realizate de fiecare dată cu prea puţin simţ critic (şi din păcate astăzi plătim preţul acestor derapaje economice şi strategice până la urmă, şi le-am fi plătit şi fără criza economică care ne complică acum şi mai mult viaţa).

  2. socot says:

    Valentin,

    De acord ca numerele si concluziile trebuie calibrate. In spiritul lui Manoilescu si Georgescu-Roegen insa (si poate meritul principal al primului), “cu greu se mai poate gasi astazi nun economist care sa nege faptul ca dezvoltarea pe plan mondial de la Tennessee Valley la Korea s-a datorat industrializarii” (NGR, “Mihail Manoilescu”, *The New Palgrave: A Dictionary of Economics*, First Edition, 1987; v. http://en.wikipedia.org/wiki/Tennessee_Valley_Authority). Exact datorita faptului ca avea de unde sa creasca i-a trebuit un motor–industriile. Nu vad exemple care sa arate ca alte ramuri ale economiei pot supra-compensa industriile (definite in sens larg), e.g., nici agricultura, nici comertul exterior in cadrul unei/unor orinduiri bazate pe piata (de schimb), i.e., de natura capitalist[ic]a. Industrializarea Romaniei a fost, intr-un sens, ceea ce Marx numea “drumul Calvarului capitalist” pentru tara. Si intr-adevar, investitiile in perioada industrializarii in special cele facute in domenii cu capital intenstiv au urmat intr-o anumita masuara o cale eronata pentru o tara “eminamente agrara” si economic suprapopulata–i.e., daca deja ai prea multa munca la dispozitie in societate, oamenii nu pot parasi tara, etc., investiile in industrii in care capitalul preia locul muncii vor fi social contra-productive (NGR, “Economic Theory and Agrarian Economics”). Ar fi trebuit sa fi fost urmarita nu numai cresterea economica (care a avut indubitabil loc asa cum arata si cifrele mele) ci dezvoltarea unui proces de mentinere a cresterii (growth-inducing process). Trebuie de asemenea observat, cu distinctia intre intreprinzatorul privat si stat pe care o facea Manoilescu, ca o orinduire economica de tip piata de schimb ar avea exact aceleasi consecinte–investitorul “strategic” si privat si, in multe cazuri, strain, ar face acelasi tip de investitii…paradoxale in industrii intensive in capital! (NGR, op. cit) In contrast, ce s-a facut in Romania a cerut enorme sacrificii (care astazi sint in mod fortat, cum spui, in dizolvare)–insa avem acum cel putin 2 surse de intelepciune pentru o politica economica a unei Romanii solide: calea istorica de dezvoltare economica a Occidentului; si experienta *in situ* a industrializarii Romaniei in perioada comunista. Cum dezvoltarea este o chestiune dinamica, ambele surse au limitari desi constituie intr-adevar o baza (NGR, op. cit.)–de acolo inainte trebuie sa gindim noi.

    Alin

    • Alin/Const.*

      Industrializarea aşa cum a fost realizată la noi a avut şi efecte negative simiţite încă din comunism. Dezvoltarea economică ar fi fost probabil într-un ritm mai bun datorită industrializării dacă ar fi fost realizată într-un mod mai cumpătat şi nu forţat, intensiv, faţă de cât era putinţa şi necesarul nostru. De aceea, nu am negat efectul industrializării asupra economiei, am arătat doar că s-a exagerat în dezvoltarea ei sau mai bine zis a unor ramuri industriale.

      *articolul este semnat Const., altele sunt semnate Alin, iar pe saitul meu comentariile sunt facute de Const.; nu mai stiu : catre cine ma adresez ?

Comments are closed.