În-drumări

Intreprinderile Mici si Mijlocii (IMM) trebuiesc incurajate in mai multe feluri (in legatură cu nota lui blogideologic), e.g., prin facilitarea procesului de fondare şi finanţare, înlesniri fiscale (cu taxe progresive pe profit, facilitarea repatrierii profitului şi personalului), etc.; şi, ca cerinţă sine qua non, acestea trebuiesc aplicate în special acelor IMM-uri care inovează sau inventează noi combinaţii (noi moduri de producţie, noi produse, noi pieţe, etc.), deci cele implicate în dezvoltarea, mai degrabă decît pur şi simplu in creşterea, economică. Şi, tangenţial, trebuie de asemenea bine înteles şi avantajos reglementat şi “combustibilul” dezvoltării economice, anume băncile şi creditul bancar (apud Schumpeter).

Însă cost marginal = venit sau produs marginal (MC = MP sau, în cazul în care vorbim despre muncă, pe MC îl numim leafa sau simbria lucratorilor, desemnat de w, iar MR se asimilează unui produs marginal al muncii, MPL) nu e neapărat adevărat. Georgescu-Roegen a menţionat asta in 1948 la U. of Chicago si i-a supărat pe mai toţi economiştii de profesie, i.e., “Standard.”[1] Într-o economie suprapopulată, definită de el si de alţi economişti întru cele ale dezvoltării, ca una în care produsul marginal al muncii (MPL) este zero în acelaşi timp în care venitul naţional nu poate fi maxim decît dacă toată lumea munceşte, adică, tehnic vorbind, cererea şi oferta de muncă nu se intersectează, aplicînd formula economiştilor Standard, ar rezulta că w = 0, adică leafa/salariul/simbria lucrătorilor e zero! O situaţie imposibil de…digerat.

Chiar dacă un sistem se află în echilibru de tip Standard în care cererea şi oferta de muncă se intersectează la un w > 0, el nu asigură în mod necesar subzistenţa lucrătorului, adică un salariu mediu “decent”, cum se spune. (Aici analiza se apleacă deci înspre noţiunea de cost şi preţ medii mai mult decît de obicei în marginalism pentru că, in esenţa, toată lumea trebuie să manînce). Asta face destul de problematice sistemele economice concepute pe noţiunea de echilibru general “static”, ca să-i spunem aşa, de tip Walras/Pareto/Barone e “cea mai perfecta” stare (de la ‘static,” “stătut”) de lucruri, cît şi cele bazate pe noţiunea de funcţie de producţie (presupusă în general şi pentru motive non-economice foarte “cuminte,” i.e., continuă, diferentiabilă de n-şpe ori, etc.), de tip Arrow-Debreu.

Îndreptăţindu-l pe NGR, aceste moduri de a vedea problema dezvoltării presupun implicit un w > w_subz pe tot parcursul vieţii lucrătorului, facînd din activitatea economică de zi cu zi mai mult un joc (“afacerile sînt jucăriile adulţilor”, spunea Fericitul Augustin) pentru creşterea bunăstării sale decît pentru a-şi “cîstiga pîinea” (pentru că e presupusă deja cîstigata ex officio şi ab initio şi ad “infinitum”!). Însă, “deoarece omul este înzestrat cu muncă de eficienţa limitată şi poate folosi resurse in cantităţi limitate”, ipoteza unui venit suficient pentru a trăi toată viaţa nu ţine şi soluţia unui sistem de echilibru general poate fi matematică dar nu e o soluţie economică. Aceste limite fac în unele cazuri în aşa fel încît “deşi economia poate produce destul venit pentru toţi membrii ei, soluţia economică menită să genereze acest rezultat nu poate fi de tip w=MPL.

Deci întrebarea care trebuie pusă pîna la urmă este: unde se află o tara care vrea să se dezvolte, precum România, dpdv al dezvoltării de tip capitalist: suprapopulare economică (w=MPL=0); urcînd “calvarul capitalismlui”, cf. Marx; sau în capitalism per se (w = MPL > w_subz in mod permanent, etc.)? Răspunsul la aceasta întrebare constituie punctul de plecare al unei căi de dezvoltare economică in contrast cu cursa bezmetică pentru privatizare vizibilă si dureroasă astăzi.

Sigur, calea pe care apucăm este foarte importantă, procesul de dezvoltare fiind caracterizat de histeresis (e “dependent de drum” cum spun profesorii universitari de matematici speciale J şi “nu e de nici un folos să mergi înapoi la ieri–pentru că erai o persoană diferita atunci”, cum observa Alice că e cazul chiar şi in Ţara Minunilor, iar expresia “a da drumul” pune pentru român “dintr-o dată toată problematica libertăţii,” cf. C. Noica). Cam asta este de fapt întrebarea despre care se contrazic “două forme de hegelianism”: “agrarianismul”, ca să îi zicem aşa (a la Madgearu, Kautsky, Chayanov, ceea ce NGR numea acea “inexplicabilă (dar desconsiderată si negată) diferenţă între agricultură şi manufactură”) în sens general, cu concluziile extrapolate la contextul curent, nu neapărat al unuia “eminent agrarian”; sau, pe de altă parte, marxismul şi viziunea sa? În particular, trebuie oare ca orice ţara în curs de dezvoltare să repete travaliul parcurgerii “calvarului capitalist” la fel ca ţarile astăzi avansate care deja au facut-o, e.g., cele occidentale (Marx)?; sau să îşi “croiască altă soartă”, printr-o perspectivă diferită asupra procesului economic şi specifică culturii ţarii în cauză, e.g., cu privire la mărimea optima a “întreprinderii” (“agrarianism”) pentru producţie (exemplul “cine-a pus mic.ro pe drum[uri]…”[2] e la fix) şi la un mod alternativ ecuaţiei MPL=w pentru distribuţie/retribuţie/remunerare? Pentru că “nu orice mergere este o împlinire, aşa cum nu orice libertaţi reprezintă libertatea, şi nu orice demers îţi exprimă libertatea”!–că “fară în-drumare nu e libertate,” zice iaraşi Noica.[3]

Revenind la IMM-uri, s-ar putea în virtutea răspunsului la întrebarea de mai sus defini (şi legisla într-o anumită masură) parametri de mărime optimă, o metodă (meta-hodos, tot “cu drumul” avînd de-a face, cf. Noica) de promovare a dezvoltării fezabile şi deci de finanţare, o practică a protecţiei lor şi de administrare a competiţiei atît intern cît şi în comerţul internaţional, o metodă de stabilire a preferinţelor naţionale pentru anumite domenii, etc.–aliniate toate la felul de a se afla în treabă al românului. Pentru că altfel, tot vorba lui Lewis Carroll, “if you don’t know where you are going, any road will take you there.”

Const

[1] https://socot.wordpress.com/2012/01/05/tari-in-curs-de-demolare/

[2] http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/86628/Cum-isi-promoveaza-Patriciu-magazinele-de-cartier-Cine-a-pus-Mic-Ro-in-drum-ala-n-a-fost-om-nebun.html

[3] Constantin Noica, Cuvînt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1987

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.