The Însăilator

de Alin Voicu

“Privatizarea” Oltchim, pe genunchi sau nu, are caracteristici interesante. Nu e clar cum s-a stabilit preţul de pornire pentru vînzarea pachetului majoritar deţinut de stat, dar la preţul oferit, 203 milioane lei, preţul este în jur de 1.08 lei pe acţiune. Oferta avea şi o…notă către popor: “să vină să dea 5-10 lei în schimbul acţiunilor.” Dacă acel preţ este pe acţiune, randamentul cumpăratorului ar fi fost enorm, între 363% şi 826%!

Preţul oferit pentru pachetul majoritar implica o valoare a întreprinderii Oltchim de aproximativ 370 milioane lei (82 milioane euro). Oltchim a avut pierderi atît la nivel operaţional cît şi la nivel de profit net în 2011 fiind pare-se afectată mai ales de creşterea preţurilor materialelor (cam 26 milioane euro sau 7,3% din vînzări), dar socotind cu cifrele ceva mai…pozitive din 2010, profitul net pe acţiune era 0.101 euro, adica 0.546 lei. Acest lucru are sens în contextul unei asemenea tranzacţii deoarece nu e rău, în general, cumpărator sau vînzător fiind, să te uiţi oarecum pe termen ceva mai lung–datele disponibile nouă sînt numai pe 2010 şi 2011.

Conform statisticilor competitorilor listaţi ca fiind comparabili cu Oltchim, o analiză rapidă indică o proporţie preţ-profit net (P/E ratio) medie pe ultimii 5 ani de cam 14. Asta ar însemna că preţul unei acţiuni ar fi, din nou, conform cifrelor din 2010, de 6.39 lei/acţiune. Să se fi prăbuşit valoarea unei acţiuni de 5.9 ori într-un an?

O observaţie în plus în contextul acestei întrebări: eliminînd din tabelul de profit/pierderi („income statement”) o sumă incidentală, care nu se va mai repeta, anume „cîştigul dintr-o tranzacţie benefică,” performanţa pe 2011 arată identic sau întrucîtva mai bine în 2011 cu pierderi din operaţii (Opex sau EBIT) de 32.2 mil. euro comparat cu pierderi de 32.5 mil euro în 2010, dar semnificativ mai bine la nivel de operaţii înainte de depreciere şi amortizare (EBITDA) cu pierderi de 2.3 mil. euro comparat cu pierderi de 7.4 mil. euro in 2010. Cum au apărut aceste „cîştiguri benefice” n-ar fi rău poate să re-auditeze guvernul.

S-ar putea să ajungă în insolvenţă voluntar sau silit—cîştigătorul licitaţiei, Diaconescu, deja înaintase un proces la Rîmnicu Vâlcea pentru anularea datoriei şi dobînzilor la AVAS, 130 milioane de euro, tocmai pentru a evita acest scenariu. Datoriile pe termen scurt către creditori ( “creanţe”), sînt “cele mai dure,” cum spune Euro Isol, în sensul că AVAS sau Electrica (a cărei creanţă era de 151 milioane euro la sfîrşitul lui 2011) pot declanşa un proces de insolvenţă silită (i.e., la cererea creditorului, cf. Legii 85/2006, I.3.4.b) a Oltchim.

Pe de altă parte, depinzînd de regimul insolvenţei şi bancrutei în legea curentă, aceste creanţe nu sînt în general garantate (art. 3, 8) (sînt “unsecured”) şi, ca atare, ceea ce se pot aştepta să obţină deţinătorii lor în procesul insolvenţei ar fi, de obicei, foarte puţin comparat cu valoarea nominală a datoriei. În cazul în care creditorii forţează însolvenţa, banii oferiţi de cîştigătorul licitaţiei ar fi îndestulat numai datoriile (garatante) la bănci (cam 11.9 mil. euro) restul rezultînd într-o recuperare de către creditorii făra garanţie (gaj) de cam 7 eurocenţi pe euro de datorie–adică foarte puţin şi deci nu prea ar avea sens pentru ei. În cazul unei lichidări, recuperarea pentru negarantaţi poate ajunge chiar undeva în jur de 70-80 eurocenţi pe euro de datorie, deci mult mai dezirabil. În acest caz însă, “pierderile sociale” ar fi cvasi-totale: cam toţi angajaţii (3353) ar fi puşi pe drumuri, adică pe spinarea statului, cel puţin pentru o vreme.

Ramîne reorganizarea—e posibil ca un plan de reorganizare fezabil mai degrabă decît o “structură de concern multifuncţional prevăzut a opera sub management internaţional integrat” (care tradus în limba română înseamnă “le însăilăm, le stoarcem şi le vindem”) să existe. Pînă la urmă, cîştigătorul asta propunea—un plan de reorganizare în afara procesului judecătoresc/sindic (Legea 85/2006, I.3.20) evitînd astfel ciorovăiala cu creditorii într-un context formal cu rezultate potenţial surprinzătoare pentru el. Repet însă perena monodie threnodică interpretată periodic la o piuă umplută cu apă, după cîte se pare—e vorba de o atitudine fără de care nici o tehnică şi nici un administrator internaţional integrat nu face nici doi…bani: scopul aici nu este privatizarea cu (sau la) orice preţ, deci în alte cuvinte, oricui, ci propăşirea românului. Nu e clar de ce proprietarul privat ar fi mai calificat decît unul de stat în acest caz, dacă guvernul îşi poate lua în sfîrşit rolul în serios, curăţa combinatul de aluviuni financiare şi de codobelci şi angaja, numi şi plăti corespunzător administratori calificaţi; altfel încă un activ românesc se va pierde.

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.