Les Misesrables

Alin Voicu

blogideologic abordează foarte bine tema anarhismului individualist în special în Mises şi Benjamin Tucker şi face o critică pertinentă “catalacticii.”

Observam că:

Piatra de poticnire a anarho-capitalismului este poate chiar fundamentul lui: de unde derivă dreptul individului de a se guverna pe el însuşi? Sau, „mai fundamental”, de unde derivă dreptul de proprietate (noţiune piatră-unghiulară pentru acea teorie) al individului asupra lui însuşi? Dar temeinic („cuvînt care pune în încurcătură pe grămătici”) vorbind, de unde provine acea de-la-sine-înţeleasă atitudine că individul este subiectul acestor predicate („ca să vezi, m-a făcut individ!”, vorba lui D. Stănoiu)? [1]

S-a făcut caz de distincţia individ-persoană (sau chiar şi „ins”, la mijloc, între ele, e.g., la Vulcănescu şi Noica, într-o dialectică de tip Georgescu-Roegen şi/sau în logică „hermesiană”). Dacă acceptată, filozofia individului poate rezulta în „unterrified Jeffersonianism” şi la doctrina libertariană în care am fi toţi nişte les Misesrables . În sens economic, s-ar putea argumenta chiar că doctrina individualismului metodologic se reflectă şi în problema integrabilităţii, asupra bunăstării, măsurată prin ceea ce Manoilescu, parcă, numea „folosinţă” (utilitate), vis-a-vis de evoluţia preţurilor dată de curba cererii,[2] rezolvată genial de Georgescu-Roegen chiar dacă a fost lipsit de un foarte binemeritat Nobel pentru acea performanţă—asta avea însă loc, la Pareto şi Schumpeter, în domeniul teoriei economice.

Schumpeter face foarte clară distincţia între individualismul politic şi cel economic spunînd chiar că „este important a ne da seama că nu există nici cea mai slabă legătură între ştiinţa individualistă şi individualismul politic.” Mai mult, şi cu majuscule in original, „este imposibil a deriva orice argument din teoria [economiei politice] pro sau contra individualismului politic”, întrucît, în economia „pură”, chestiunea se pune asupra folosirii „celei mai practice forme” care să dea rezultate…economice. Este o aplicaţie a conceptului foarte specifică şi restrînsă care generează rezultate pe care „orice alt concept de factură socială nu le-ar îmbunătăţi în mod semnificativ.” [3] Deci Schumpeter, de exemplu, nu e…Austriac dpdv economic sau, mai ales, nu în sensul în care e Mises, stîlpul anarho-capitalist, pentru care „teoria economică îşi lărgeşte orizontul, transformându-se într-o ştiinţă generală a tuturor tipurilor de acţiune umană, i.e., în praxeologie.”[4] De aci şi pînă la chestii de genul “freakonomics” nu a fost decît un pas, ca cea de la genialitate la nebuinie–adică înainte sau înapoi?

Cu siguranţă însă, viziunea bioeconomică a lui Georgescu-Roegen (prezentată perfect greşit in wikipedia), altă ocazie ratată de Academia Regală Suedeză a Ştiinţelor, merge dincolo de această noţiune.

  1. Constantin Noica, Cuvînt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1987
  2. Mihail Manoilescu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
  3. Joseph Schumpeter, “Methodological Individualism” (1908), traducere editată de F.A. Hayek, Institutum Europaeum, Brussels 1980
  4. Ludwig von Mises, Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică, Partea IV.
Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.