Greshealae de tipar?

Apropo de frenezia asupra descoperirii unei legături de limbă galezo-române.

E probabil o greșeală nu neapărat a autorului (care se pare că le are pe astea cu limbile străine) cît a editurii, confundînd la momentul culegerii textului (poate datorită pronunției lui „ce” în latina non-eclesială) pe „Wallice” cu „Walachice”. Cu toate acestea, „Wallice” apare în indexul de limbi incluse în lucrare sub titlul „EX EUROPAEIS”/Britannice (limbi din Europa/ limbi britanice), indicînd faptul că „Wallice” ar fi trebuit să se refere la limba galeză/celtă/ Welsh, alături de Hibernice, Scotice, etc., și chiar Cambro Britannice, un alt nume istoric pentru limba galilor (!).

Ironic este însă că lucrarea este dedicată Prințului Țării Galilor, referindu-se pare-se la regele George I–„Georgio, Principi Walliae Magnae Britanniae &c &c &c.”! (da, știm, este titlu nobiliar nu neapărat de origine/etnic fiind atunci ocupat, în Walliae, de un neamț protestant—von Hanover, astăzi de altul–von Saxe-Coburg, iar în Wallachia de asemenea–von Hermannstadt)). E probabil o greșeală…de tipar a meticuloșilor britanici.

Mai departe, variantele (două) în limba „valahă” („Wallachicas duas, Moscoviticam, Polonicam, Bohemicam Dalmaticam, & Croaticam”, apoi „Servicam, Carnica et Lausaticam”, limbile națiunilor „conlocuitoare”) au fost culese ”cu acuratețe” de autor de la un anume Birndorff, legatul ungur de pe lîngă Regina Ana a Marii Britanii, predecesoarea bretonă (Stuart) a lui George I. Oare să nu fi avut „Nobilissimus Dominus B.” o variantă scrisă, mai ales că tipografia avea acele abilități? „Moscovitice”, de exemplu, e prezentată în chirilice (dar nu „Bulgarice,” care este transliterată). De notat de asemenea că cu doi ani mai înainte apăruse Liturghierul editat de Sf. Antim Ivireanul (Tîrgoviște, 1713) din care, ignorînd potențialele probleme de logistică bibliotecară a vremii, s-ar fi putut spicui textul (puțin diferit) cu chirilice.

Proveniența materialului acesta intermediată de legatul ungur poate de asemenea explica, mai ales în cazul unei „accurate conscriptio” de către Chamberlyn a unei declamări orale a Rugăciunii Domnești a aceluia, asimilarea „mîntuiește” (magh., cf. DEX) <-> „izbăvește” (slav).

Ipoteza unei greșeli de culegere sau tipar este susținută și de o observație asupra cercetărilor lingvistice ale părintelui poeziei suedeze, Georg Stiernhielm (1598-1672), care par a fi sursa citată pentru varianta în Wallica (Welsh, „galeză”) de un alt culegător, anonim de data aceasta, de variante ale Rugăciunii Domnești in diverse limbi și tot în 1713. Acesta (în Nimirum, plus centum linguis…) citeză ca sursă pentru Rugăciunea Domnească în „galeză” prefața din 1671 a lui Stiernhielm la ceea ce autorul se referă ca „Evang. Goth. Ulphila”, i.e., evangheliile după un manuscris al Episcopului arian Ulfila (sec. VI) considerat pierdut pentru foarte mult timpși care azi se găsește în Codex Argenteus drept Evangelia ab Ulfila Gothorum in Moesia Episcopo, etc.

Însă, și acesta este aspectul cel mai important, în acea prefață a traducerii paralele a Evangheliilor în „Gothicus, Islandicus, Svethicus și Latinus”, lingvistul suedez listează numai „Wallachica” (valahă) într-o versiune ce pare identică cu cea pe care Chamberlyn o numește (confundă cu?)  „Wallice”, adică limba „galeză” (Welsh). Prin traducerea în paralel Stierhielm voia să ilustreze înrudirile limbilor folosind exemplul celor de sorginte latină ca pildă în prefață: „Italica, Hispanica, Gallica, Rhaetica, Sardica, Sardica Vulgaris, Wallachica”. Galeza/ Wallica/ Wallice/ Wallicae/ Welsh nu apare deloc, indicînd eroarea de culegere a autorului anonim amintit și, implicit, a lui Chamberlyn.

Mai departe, versiunile galeze/ Welsh culese de autorul anonim sînt din traducerile Noului Testament din 1567 și Bibliei complete din 1588 în care varianta este cea care se găește în limba galeză așa cum apare astăzi și care este evident diferită de cea „Wallachică.”

Mai interesant, autorul anonim  listează versiunea în limba „Valachica” într-o versiune care conține ”Tatăl”, nu „Părintele” și „de toate zilele”, nu „sățioasă,” deci foarte apropiată de versiunile curente. Aceasta este culeasă, conform autorului, dintr-o lucrare din 1503 a lui H. Megiserus în care limba este numită „Walachice seu Dacice”.

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.