„Un pamînt numit România”

— V —

De două mii, pămîntul, de ani
se îngraşă cu trupuri
din trupurile noastre
născînd mereu copaci.

Şi timpu-şi smulge ochii
şi-i lasă ca pe-o nadă
cercînd să prindă-un peşte al vederii.

Se-ntinde o blîndeţe
încolăcind în sus
câte o rază-a lunii împietrită.

De două mii de ani acest pămînt
din trupurile noastre face parte.

Noaptea, în lanul cel de grîu
cînd fluier herghelia din prundişuri
suntem de faţă eu şi tu
şi tu şi tu,
viii şi morţii laolaltă.

Un nod e-n viaţă. Restul
frînghiei spînzură în jos.
O mie de strămoşi atîrnă-aici
de fiecare suflet.

Străbunii dorm,
apele curg,
luna răsare
şi apune.
Pămînt de carne eşti,
pămînt de carne…
Pentru un om o, cîtă lume!

Pămînt atîrnînd înapoi cu morţii tăi,
tu care-mi începi direct din spinare,
pămînt de carne de mii de ori
sărată sub şei de sare.

Pămînt de carne, bun de mîncare,
pămînt de oase străluminînd
o, ce miros violent,
ce sfîntă duhoare
de diamant au pietrele tale,
pămîntule de pămînt!

Am să te-ngraş la rîndul meu
cu mine,
lăsîndu-ţi doar scheletul alb
să-ţi fie verighetă-n jurul rîurilor,
pămînt de carne,
pămîntule de pămînt.

— Nichita Stănescu, 1969

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.