Punct de acumulare

@nastase

Într-adevăr, prezentarea dlui Florin Georgescu la ASE indică niște curente îngrijorătoare și că gradientul trebuie schimbat—însă curentele nu sînt noi. Mai mult, ele par a fi fost încurajate legislativ din porniri teoretice xenofilice/ dysefilice, de forme fără fond, observație făcută în context economic de însuși Madgearu (v. mai jos). Pare că, din fericire, în spiritul acestuia din urmă vă înscrieți și dvs.


Cu un titlu calchiat pe cartea și viziunea lui Piketty și în măsura în care face o analiză, prezentarea Dl. Georgescu (FG), „Capitalul în România în 2015”, aduce la suprafață „pe numere” mai multe din problemele economice actuale ale României. Două se desprind ca pregnante: problema capital-muncă și mitul investorului străin. Deși erau destul de evidente, FG contribuie la dezbatere cu numere și calcule care, în Zeitgeist-ul curent, sînt mai dificil de demontat decît observațiile calitative sau teoretice, oricît de pertinente ar fi.

Cîteva precizări metodologice.

Capital. Deși Piketty e la modă, se poate afirma cu multă siguranță că definiția termenului „capital” nu este drept „ansamblul activelor non-umane care pot fi deținute și schimbate pe o piață.” Un van Gogh se încadrează în definiție dar numai cu eforturi titanice ar putea fi serios numit capital (e mai mult o marfă). Deci nu este cazul că „în majoritatea studiilor de specialitate” capitalul este astfel definit—dimpotrivă, definiția lui Piketty este văzută ca o noutate ciudată. (Semieniuk, 2014). Capitalul este mai degrabă „cumulul de investiții” folosit în producție, i.e., în acel efort de a genera un profit, valoarea lui fiind definită de capacitatea sa de a genera un flux de numerar în timp (cash flow). Deci nu toate activele sînt capital iar ceea ce folosesc atît FG cît și Piketty ar fi poate mai exact numit „avere”. O atare abordare ar distorsiona relația capital-muncă (elasticitate) și mai mult în favoarea „capitalului” nou-definit, deci și raportul capital/venit (VNB, VNN, etc.). Deși menționează definiția (poate doar pe post de coolness factor), FG pare însă a folosi termenul mai mult în sensul obișnuit în analiza ce o întreprinde.

Pămînt /teren. Mai mult, economiștii „clasici” (Smith, Ricardo chiar Marx) fac distincție între capitalul astfel definit și pămînt în teoria lor a valorii bazată pe muncă. De exemplu, randamentul care poate fi definit pentru un activ care este capital drept rația profit/capital investit în producție, nu are aceleași atribute pentru pămînt. Pămîntul nu este un activ produs și de aceea este tratat chiar din vremuri străvechi (Xenofon, „Oeconomist”) separat, dobîndind din sec. XIX chiar și porecla „pămînt ricardian”, deoarece pămîntul generează nu profit ci chirie („rentă”), i.e., apropriază o parte din valoarea creată cu muncă și capital pe spațiul închiriat. Chestia asta este, după JS Mill, „puntea măgarului” în economia-politică (apud Macleod, 1886, 2:96) și cu siguranță FG o cunoaște iar Piketty o „transcede” a la française.

„Funcția” de producție. Mai ales în sensul lui Solow pe care îl preia FG, a fost demontată repetat de un român. (FG, ca prim-secund, l-ar fi putut întreba pe șeful său, Mugur Isărescu, despre Operele lui Georgescu-Roegen apărute sub oblăduirea sa și a BNR în îngrijirea lui Gh. Dolgu.) Este chiar matematic problematică, nu numai deficientă conceptual. Dacă relația capital-muncă(-pămînt) este dată de o funcție după Solow, atunci este ignorat (voit poate) elementul resurselor naturale în acest calcul economic. FG însă discută în mod destul de agil „patrimoniul național”. Deși vede active nefinanciare („mășini”) și financiare ca incluse în patrimoniu, această accepțiune este „nouă” în același sens în care definiția lui Piketty pentru „capital” este nouă—nu include resursele/bogățiile naturale. E o definiție clar soloviană, în care dacă ne străduim destul vom reuși cu adevărat să scoatem apă pikettiană din piatră seacă soloviană—elasticități infinite ne așteaptă în acest paradis. În cel mai bun caz, producția ar putea fi modelată ca o funcțională cu o formă calitativ și cantitativ diferită de o „funcție” punctuală și cuminte cu zero putere de explicație „fiziologică” a fenomenului economic.

Observații.
Randamentul capitalului în observat de FG este într-adevăr impresionant. De aceea sînt greu de înțeles înfrigurările de a „liberaliza” piața muncii care apucă periodic lumea economico-politică românească. Concluzia lui FG privind lipsa de putere de negociere a muncii vis-a-vis de capital este binevenită dacă va duce la măsuri pentru întărirea acesteia.

Este de asemenea binevenită concluzia că „investițiile străine directe nu pot resolva singure dezvoltarea economică a în România.” Speranța este că aceasta să se reflecte în politica României prin care să se încurajeze capitalul autohton.

Analiza consumului intermediar ca avînd o pondere prea mare în economia românească este de asemenea constructivă. Deși oarecum polarizată, comparația 1989-2015 este folositoare (p. 6) dar nu pune întrebarea dacă producția industrială în 1989 nu numai că avea o mai mare greutate în economie dar genera mai ales produse finite, sau, cu alte cuvinte, avea ponderea CI semnificativ mai mică. Cum economia era controlată și chiar constrînsă intern, probabilitatea este mare că așa era. În orice caz, analiza din FG arată un curent cu adevărat îngrijorător chiar dacă validitatea este de tip Friedmanian („The Methodology of Positive Economics”, 1966).

În fine, citatul Schumpeterian faimos continuă să fie greșit folosit și greșit înțeles. Schumpeter nu susținea nici un fel de „accelerare a exitului” firmelor care „nu merită păstrate”. Dimpotrivă, mult apreciatele modele occidentale dau șanse noi firmelor aflate în dificultăți cu legi de insolvență, bancrută, etc.—ceea ce, din fericire, face și România. Schumpeter observa efectul inovațiilor asupra firmelor în context capitalist—a face dintr-o descriere, pertinentă fără doar și poate, o deviză de lucru sau, mai rău, de atac, este o pervertire a intenției schumpeteriene. Graba strică treaba se aplică și aici la fel ca și în cazul retrocedărilor/restutuirilor, după cum bine observă FG.

Concluzie.
FG prezintă a analiză coerentă a evoluției economiei din România în ultimii 25 de ani. Deși imperfecta metodologic, analiza prezintă material binevenit pentru a începe un program de reconstrucție a economiei românești.

Cu toate acestea, materialul nu este în nici un caz un program alternativ de guvernare. Ca și în cazul altor români ajunși la un nivel înalt, „relief, of course, is scarce…[since] the aim is diagnosis.” (Susan Sontag despre Cioran în Intro la traducerea în engleză a Ispitei de a exista.) În măsura în care face acest lucru, prezentarea lui FG este reconfortantă. Soluțiile însă sînt…școlărești, de manual de economie: da, e nevoie de „stabilirea setului de valori morale”, dar nu în sensul „tablolului” [sic!] de slăbiciuni pe care încearcă FG să-l contracareze cu valori așa-zis occidentale; ca și cum o istorie de milenii se poate menține fără „exactitate, conștiincioziate, consecvență, etc.” Iar „evidența clară a avuției și fluxurilor pentru toți cetățenii” este dorul oricărui Frate-Mai-Mare (Big Bro) sau Tătuc (Oteț) cu efecte cel mult secundare și dubitabile asupra construcției unei economii puternice.

Prezența românească în economia politică poate foarte ușor constitui un punct de acumulare pentru definirea de politici economice. Vulcănescu, Georgescu-Roegen, Manoilescu, Madgearu ar trebui să fie pilonii de susținere, nu Solow, Harrod sau Piketty. Aceia nu numai că înțelegeau economia „pe românește” dar gîndeau „fiziologic”—pentru ei „setul” de valori morale era dat de mii de ani iar adularea la Carol (de orice ordinal) era de factură monarhistă, nu înlocuitoare de românism. (BTW, descrierea democrației după Constant de la p. 4 e cel puțin amuzantă în lumina celor două secole care s-au scurs de cînd gura/ pana i-a glăsuit). Problema economică se punea în a construi o economie „pe românește”, cu inspirație din ideile bune de oriunde, fără îndoială, dar nu schimbînd/ modificînd/ alter-înd contextual pentru că:

Problema nu poate să fie, în cadrul noii metode de înţelegere, decât una: indică realitatea noastră istorică, geografică şi spirituală o orientare înspre apus? Să observăm, mai întâi, că politica şi realităţile postulează în primul rând o atitudine autonomă. În înţelesul că nu există întâi Europa şi pe urmă Ţara Românească, ci numai Ţara Românească pur şi simplu, de la existenţa concretă a căreia trebuie să plece orice consideraţie şi orice calcul politic…. Este evident că noi nu putem continua să ne considerăm apuseni, aşa cum am făcut-o până acum. Asta se va face însă – tot ca şi până acum – pe socoteala culturii noastre, care nu va izbuti multă vreme de aci înainte să ne autohtonizeze şi a cărei forţă expansivă va continua, tocmai din această pricină, să fie nulă. (Nae, „Sisteme de alianțe: România țară a răsăritului. Premisele politicii noastre exerne”, Cuvântul, 1930)

Madgearu însuși, cel în numele căruia FG a fost onorat la ASE, mustră în felul următor:

Am expus în trăsături generale elementele esențiale ale procesului devenirii societății capitaliste, astfel cum se desprinde din evoluția economică a țărilor din apusul și centrul Europei. Subliniem această limitare pentru a accentua că nimic nu îndreptățește a se admite o evoluție identică în tările din răsăritul Europei.

„Este potrivit a se releva aceasta—scriam aproape 15 ani în urmă [în 1936] deoarece de o bucată de vreme, la noi este monedă curentă a se transplanta teoriile asupra evoluției capitalismului din occident asupra răsăritului și sud-estului european, fără nici o rezervă. Unii din sociologii noștri fac aseasta rezemîndu-se aproape numai pe teoria lui Werner Sombart asupra evoluției capitalismului occidental, iar alții, însușindu-și teoria evoluționismului marxist [iar alții capitalismul pikettian]. Cu toții sînt de acord că nu-i nimic absolult original în evoluția social-economică a răsăritului, față de cea a apusului european.” (Evoluția economiei românesci după războiul mondial, p. 12)

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.