Istorie != istorisire

“Sunt comunități istorice care n‑au, din păcate, această mângâiere ultimă și acest refugiu într‑un „acasă”. Când destinul sau aventura lor istorică le‑a adus în situația de a păzi porcii altora, multe din ele se sting efectiv ca paznici de porci; sau dacă, sub împrejurări favorabile și cu răzvrătirea proprie, unele ies din robie, altele stau să rătăcească prin istorie, ca fiul risipitor prin lume.

Într‑adevăr, majoritatea comunităților, ca și a oamenilor, își dau — fără urmărirea, prea adesea, a unui sens general — determinații de tot soiul, a căror lentă acumulare pretinde să devină într‑o zi „istorie”. Dar ce este istoria, din această perspectivă? Și cum poate fi redată ea? Este istorisire, și atâta tot, nu istorie. Goethe nu accepta istoria ca disciplină distinctă a culturii umane și nu înțelegea nici istoria reală drept o ridicare la ceva cu sens a devenirii umane. Pentru el, istoria reală era devenirea colectivă întreagă, fără rest, astfel încât singura istorie scrisă ar fi putut fi transcrierea și „biografia” evenimentelor. Și cu toate că nu pot face chiar aceasta, mulți istorici, dintre cei care nu văd generalul și ideea în istoria reală, rămân într‑adevăr la simpla biografie a evenimentelor. Te pierzi în cronici și documente, sau în istoria familiilor princiare din Renaștere, așa cum s‑au pierdut ele însele în nisipul istoriei. Nu au sens lucrurile? Nu se vertebrează ele prin nimic general?”

— Constantin Noica, Şase maladii ale spiritului.

 

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.