Considerații economico-sociale asupra Proiectului de lege B264/ 2016 (Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53 din 24 ianuarie 2003 – CODUL MUNCII)

Ca orice schimbare, necesită și acest Proiect de a reduce săptămîna de muncă de la 40 la 38 de ore o analiză de caz. La baza argumentului *economico-social* stă o întrebare simplă: care este valoarea timpului liber al omului văzut, printre altele, ca agent economic din chiar pricina muncii pe care o prestează? Răspunsul depinde în primă instanță, teoretică, să-i spunem, de cadrul și demersul economic adoptat în analiză. Aici vom adopta cadrul rogenian în contrast cu cel neoclasic.

O primă observație este că modelul, cadrul, contează: dacă admitem să procesul economic este profund entropic și, în consecință, trebuie să fie antropomorfic (Carnot), scopul muncii și a activității economice în general poate fi privit ca un mijloc pentru a genera, menține și promova bucuria de a trăi, “seva vieții.” Ca aproximație cu scop ilustrativ, se poate considera modelul fabricii ca teren de analiză (noțiunea este mult mai profundă decît pare la o vedere cursorie—Georgescu-Roegen o consideră o minune a lumii). În acest context, scopul politicii economice este de a minimiza durata de repaus a activelor (și activităților) fabricii—cîtă vreme atît capitalul cît și munca sînt implicate în producție, ideea devine: munca trebuie prestată în așa fel încît producția să fie menținută sau să crească (ignorăm în acest argument saltul calitativ și privim fabrica drept un proces de re-producție, pe linia lui Quesnay sau Marx în accepțiunea lui Schumpeter—ciclul re-producției[8]).

Pe de altă parte, modelul marxist cît și mult-prealăudatul model neoclasic (cel puțin de la Ricardo încoace) vede timpul liber ca avînd valoarea zero[2], arătîndu-se astfel steril pentru fundamentarea unei politici economice viabile. Deși, într-adevăr, într-o economie în care timpul liber este *nedorit* valoarea lui este zero, e.g., o economie cu exces/ redundanță de forță de muncă (Georgescu-Roegen, Ricardo), *speranța* este că România nu face parte din acel grup (deși, pentru orice țară, ar trebui să existe o “economie specifică,” într-un sens similar noțiunilor de căldură sau greutate specifică din fizică). Din acest punct de vedere, Proiectul pare a se înscrie pe o traiectorie benefică, net.

Trebuiesc cumpănite beneficiile sociale cu obiectivele economice ale României—iată cîteva considerații:

Beneficii

  • Mai mult timp liber poate însemna un nivel de trai mai înalt, mai multă “bucurie a vieții” pentru românii salariați
  • Beneficii sociale și de sănătate, rezultînd, posibil, în reduceri ale cheltuielilor statului cu spitale, medicamente, etc., cel puțin în termen imediat/scurt. Pe de altă parte, nici timpul liber nu e lipsit de accidente
  • Potențialul de a reduce șomajul prin deschiderea unor noi intervale de timp de lucru pentru angajați noi. Conform Proiectului (Art. 2, pentru CM 113.2), “se poate opta și pentru o altă variantă de repartizare inegală a timpului de muncă.” În felul acesta se pot creea oportunități noi de muncă, chiar cu normă sub nivelul întreg. Acesta a fost mobilul principal dar nemărturisit pentru legea similară din Franța: “breaking a taboo, Economy Minister Emmanuel Macron has begun to openly question whether the measure — which was passed in 2000 by a Socialist government to encourage job creation — still serves the country’s needs.”[5] Proiectul poate fi înfățișat, după inițiatorii lui, ca avînd scopul de a “sprijini salariații in lupta lor cu stressul inerent de zi cu zi,” de asemenea…[9] Imitația o fi cel mai sincer mod de a flata[11], dar experimentele din Franța, Suedia, Germania nu par pe deplin concludente
  • Reducerea sarcinii pentru salariații români poate aduce beneficii electorale proponenților și susținătorilor (poate pe bună dreptate)

“Costuri”

  • În termen imediat, efectul asupra producției este probabil negativ. Aceasta însemnă că Proiectul va întimpina opoziție de la angajatori sau, în fața inevitabilității, cereri de înlesnire/ subvenționare pentru o perioadă de tranziție—deci un efect negativ asupra bugetului statului. (Schimbarea are un cu efect semnificativ: 4,75 milioane de persoane salariate cu venit mediu net de 1700 lei/lună.[1]). Deși IMF își frînge mîinile asupra nefericirilor economice ce li se pare că așteaptă România în 2017[10], n-ar fi rău ca o analiză de cost să fie făcută aici.
  • Pe termen scurt, Proiectul va introduce o distorsiune (mare? mică? trebuie analizat) în modul de stabilire a prețurilor pentru bunurile produse (chiar și neoclasicul ar fi de acord). Angajatorul va considera reducerea timpului de lucru o cheltuială în plus (ceea ce este) pentru același nivel de producție (va trebui să angajeze pe altcineva pentru cele două ore, ca să zicem așa și foarte naiv). Alternativ, angajatorul poate lua măsuri de creștere a *intensității*[4] muncii (“lucrăm mai vioi”, ironiza Marx) în cele 38 de ore, cu efect prezumtiv nociv (conform logicii Proiectului) asupra celui ce muncește—aceeași muncă în mai puțin timp: aceste tendințe vor necesita un mijloc de echilibrare
  • Deoarece Proiectul zice (bine) că nivelul de salarizare nu se va schimba deși durata muncii prestate scade cu două ore, în mod inevitabil angajatorul va dirija procedurile de salarizare pe termen mediu și lung în așa fel încît să evite scăderea profitului. O metodă observată în SUA, de exemplu, este reducerea numărului de angajați salarizați cu normă întreagă. Conform Proiectului, aceștia nu par a fi sub incidența schimbărilor propuse

Dincolo de acestea, este demn de observat

  1. Că din punct e vedere economic, cel mai ușor mod de a crește este *prelungirea* zilei/timpului muncit. Acesta este un aspect greu de tăgăduit cu privire la creșterea explozivă a economiilor capitaliste mai ales în sec. XVIII-XIX, un altul fiind nivelul cererii, altul debușeurile, etc. Un amănunt semnificativ este, de exemplu, faptul că legi cu privire la ziua de muncă (70 ore/ saptamînă, 1850) și a muncii minorilor (10 ore pe zi, 1842) au apărut in SUA destul de tirziu [3]; și că,
  2. Experiența Franței cu săptămîna de lucru redusă (35 de ore) luată ca suport/ exemplu de către proponenții Proiectului este inconclusivă.[5, 7] De notat că legea franceză stabiliește numărul de ore de muncă drept un prag după care lucrătorul trebuie plătit altfel (i.e., mai mult; în SUA, timpul suplimentar este de cele mai multe ori între 1.5-2.0 ori rata orară de program normal—dar aici apare problema măsurării performanței de lucru (productivității) pe care Franța nu o rezolvă ci îi dă o soluție “de sus în jos”, legiferînd numai acest prag arbitrar
  3. Conform cadrului stabilit mai sus, în contextul fabricii, este destul de ușor de măsurat și de ajustat productivitatea muncii (în limitele posibilului fizic/material) dacă lucrătorul produce bunuri mai mult sau mai puțin fizice—aici ora poate fi considerată o proxi-măsură adecvată; probleme însă survin odată cu faptul evident că există muncitori/ lucrători/ amploaiați care nu produc direct (adminstratori/ management) și deci a căror performanță este adeseori nemăsurabilă[6]—faux frais de production. Constrastul efectului asupra muncitorilor blue și white-collar în Franța poate fi edificator.[7]

Concluzie

Trebuie definit și cîntărit obiectivul principal în lumina consecințelor de prim și cel puțin secund ordin ale Proiectului, fiind conștienți că:

[O]ne of the “secrets” by which the advanced economies have achieved their spectacular economic development is a long working day. The length of the working day, although an economic lever that can be used directly and without delay, in not a coordinate in any neoclassical model of *economic development* [emf. adaugata]… In view of our loudly proclaimed aims, to help the underdeveloped economies not only to make progress but to make *rapid* progress, the legal regimen of the eight-hour day in such economies (even in those where overpopulation brings about unwanted leisure) is a patent incongruity, if not a planned anachronism as well.[3]

 

Alin Voicu

—-

  1. Adelina Mihai, “Pentru prima oară ZF prezintă distribuția detaliată a salariilor…”, *Ziarul financiar*, 6-mai-2016
  2. Nicholas Georgescu-Roegen, *The Entropy Law and the Economic Process*, Harvard University Press, 1979, p. 285-290
  3. Georgescu-Roegen, p. 247 și nota 54
  4. Pentru acest concept aplicat la plăcere și timp liber, v. H.H. Gossen, *Entwickelung* și introducera la traducerea in limba engleză (MIT Press, 1983) editată de Georgescu-Roegen și Marx, *Capitalul*, I, iv (c).
  5. E. Pfanner, “France’s short work week a mixed blessing”, *New York Times*, 17-iun-2002, și evoluția consemnată în 2014 de o repriză la NYT, Liz Alderman, “In France, New Review of 35-Hour Workweek”, 26-nov-2014, “in reality, France’s 35-hour week has become largely symbolic, as employees across the country pull longer hours and work more intensely, with productivity per hour about 13 percent higher than the eurozone average”
  6. Georgescu-Roegen, “Measure, Quality and Optimum Scale”, Sankhyā: The Indian Journal of Statistics, Series A (1961-2002), Vol. 27, No. 1 (Mar., 1965), pp. 39-64
  7. R. Venturi, ”Busting the myth of France’s 35-hour workweek”, BBC, 13-mar-2014, care tinde să susțină concluzia că efectul este diferit asupra lucrătorilor din fabrică față de cel asupra celor din birouri: “Blue-collar workers are expected to work precisely 35 hours, but the hours white-collar workers (cadres in French) amass each week are not clocked. Like professionals in, say, the United States, most cadres work until the tasks at hand are done. But unlike in the US, French professionals are compensated for the hours they work beyond 35 with rest days, which are negotiated on a company-by-company basis (there were nine rest days, on average, given by companies in 2013).”
  8. J. Schumpeter, *Theory of Economic Development*, 1911/1934
  9. Cătălina Mănoiu, “Proiect de lege: Săptămîna de lucru să aibă 38 de ore…”, Mediafax, 12-mai-2016
  10. ***, “FMI anunță sfîrșitul petrecerii în România”, *Ziarul Financiar*, 11-mai-2016
  11. https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Caleb_Colton
Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.