Marfăluim…

Considerații asupra propunerii legislative pentru completarea Codului Fiscal cu privire la locuințele nou construite (Proiect B253/2016

1. Ce e aia marfă (commodity)? E o noțiune aplicabilă produselor/fructelor/ productelor care nu prezintă diferențe calitative semificative între ele pe piață, i.e., prezintă un grad înalt de *fungibilitate*.[v., de ex., wikipedia, “Commodity”] Deși, de exemplu, Marx începe *Capitalul* cu o definiție foarte largă, orice “obiect extern, un lucru care prin proprietățile sale satisface anumite trebuințe ale omului”, toate exemplele pe care le dă sînt de fungibile: hîrtie, grîu, porumb, cremă de ghete, mătase, fier, aur, etc. Nu orice se vinde și cumpără este marfă în sensul economic dorit de proponenții Proiectului—oare așa or fi casele? Că-s făcute la normă—poate; dar asta e o eroare de administrare/ management în industria constructoare de case mai degrabă decît “mărfizarea”, “mărfăluirea” (?) (comoditificarea) locuințelor. Dimpotrivă, piața imobiliară prezintă un nivel înalt de sensibilitate la amplasament/ locație prin definiție, acesta dînd fiecărei case un grad de unicitate—este imposibil a avea chiar două case identice dincolo de planul arhitectonic. Amplasamentul este esențial unei case (nu accidental, ca în cazul unui scaun dintr-un amfiteatru de la Universitate în care se ține un curs de metafizică) și definitoriu prețului ei deci esențial pentru starea pieței (agenții imobiliari americani chiar pretind că trei sînt elementele esențiale în tranzacții imobiliare: locația, locația și locația). Limba română e chiar mai subtilă dar și mai tranșantă: termenul “locuință” e edificator în context rezidențial și e în contrast cu un “local”, care poate fi al unei întreprinderi. Așa că *nu este vorba de o marfă*, nicidecum de o analogie “practic perfectă”—altfel, din faptul că apa este apă ar putea cineva deduce că poate să-și potolească setea în balta din fața blocului; sau, mai discordant, din faptul că toți sîntem oameni, că omul este o marfă, non? Ca atare, tratamentul fiscal diferit este, în primă…instanță, justificat. Proiectul propune introducerea *în lege* a unei erori din punct de vedere al economiei politice (“clădirile fiind considerate marfă”) cu consecințe din cele mai năstrușnice.

2. I-mobilele nu sînt auto-mobile (comparația e cum se poate de ne-“cuviincioasă”)—de aceea, chiar în fabricarea automobilelor, producătorul plătește impozit pe proprietate. Deci nicidecum o asemănare “practic perfectă”! Da, impozitarea se întîmplă după ce a procurat localul și a început activitatea productivă—exact: să definim acum timpul petrecut de om acasă ca activitate productivă pentru a o distinge de timpul în care casa nou construită stă pe piață? Nu oare trivializăm conceptul de producție (sau poate pe cel de copil)? I se vede oare furoul napoleonic Noului Cod Civil? Dar oare auto-mobilele nu stau în parcare, ca produse finite, iar producătorul plătește impozit pe terenul parcării atîta timp cît acelea nu sînt vîndute (stau pe piață)? Sau, mai la obiect, oare activitatea de construcție de case a “dezvoltatorului” nu este impozabilă? Doar se petrece, ca și cea a producătorului de auto-mobile, pe un loc, o “fabrică în aer liber”, ca să-l irităm pe Marx? Efectul Proiectului ar fi scutirea de impozit, pe motive șubrede din punct de vedere logic, a “dezvoltatorului” pe “fabrica” sa! Deci impozitarea nu este fundamentată în mod esențial pe statutul de marfă a unui produs și nici în faptul că este un produs de consum ori un mijloc de producție (chiar și Marx ar fi de acord; mai puțin Georgescu-Roegen sau Schumpeter)—dar înlesnirile, scutirile și derogările de la impozitare pot fi. Mai degrabă, și parțial șugubăț, fundamentul impozitării este faptul că “dezvoltatorul” a ocupat teren, spațiu cu construcția lui, eliminînd orice altă posibilitate de folosire a acestuia pe un timp relativ îndelungat (vezi noțiunea economică de *cost de oportunitate*). Al cui este spațiul de fapt și de care este temeiul pentru impozite pe proprietate (dincolo de stipulația constituțională, Art. 56, adecvată *de jure* dar oarecum nesatisfăcătoare filosofic) e o  chestiune mai lungă și numai în parte…civilă.

3. Nota bene: scutirea va fi acordată “dezvoltatorului” pe baza unui argument deghizat ca fiind în favoarea unui fair-play apropo de alte industrii—dar comparațiile nu țin iar cumpărătorul, în primă instanță, pierde: scutirea “dezvoltatorului” este o pierdere la buget pe care va trebui să o suporte în cele din urmă cumpărătorul. Proponenții cred că sumele acestea vor fi recuperate prin efectul stimulativ al scutirilor—nu dau însă exemple de cum ar avea loc acestea. Mai mult, în general efectul stimulativ este supralicitat (o idee destul de apropos este că „the notion that governments could raise more money by cutting rates is, indeed, a glorious idea. It would permit a Pareto improvement of the most enjoyable kind. Unfortunately for all of us, the data from the historical record suggest that it is unlikely to be true at anything like today’s marginal tax rates. *It seems that, for now at least, we will have to keep paying for our tax cuts the old fashioned way*”, Austan Goolsbee, “Evidence on the high-income Laffer curve from six decades of tax reform”, U. of Chicago, Sep., 1999, subl. adăugată). Iar dacă, așa cum se pare, acesta este…mobilul Proiectului, atunci argumentul trebuie revizuit pentru că bazele economice prezentate nu par a-l susține convingător.

–Alin Voicu

Advertisements

About socot

- Economie - Istorie economica - Finante - Administrarea crizelor
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.